Valeriu Saharneanu

Caţeaua Tana, un ciobănesc german care prin întreg chipul şi caracterul său impune respect, ne-a fericit ieri, aducând pe lume doi caţeluşi gălăgioşi din prima clipă de viaţă. O felicităm şi îi dorim să îşi crească căţeluşii mari şi buni. Adică răi. Fiindcă un câine bun, precum se ştie, este un câine rău. Aici trebuie să recunoaştem că există o similitudine aproape perfectă între aşteptările pe care le are stăpânul de la un câine şi societatea de la un jurnalişt. Nu este, deci, lipsit de motiv faptul că jurnaliştii acceptă numele metaforic de câini de pază ai societăţii. Chiar se mândresc cu acest calificativ.

Tana este o căţea foarte inteligentă şi credincioasă, trăsături specifice rasei din care se trage. Ea şi-a făcut datoria de paznic al postului de radio în toţi aceşti ani de pericol comunist, chiar şi în perioada când a suferit foarte mult după o lovitură aplicată întro noapte, probabil, de oameni răi pe mijlocul coloanei vertebrale. Intruşii au crezut-o, probabil, câine turbat, de îndată ce ea îşi apăra cu atâta caracter, îndărjire şi neînduplecare teritoriul lăsat în pază.

Trauma a imobilizat-o de membrele posterioare şi câteva luni, sărmana Tana, pur şi simplu se târa dintr-un loc în altul, suportând dureri cumplite. Cu toate acestea nimeni nu a auzit-o schelălăind. Nu ca unii.  Până la urmă Tana s-a însănătoşit. Şi-a îndreptat coloana vertebrală, picioarele au început, ca prin minine, să o servească din nou. Acum Tana continuă să îşi facă datoria cu acelaşi zel şi dăruire ca şi mai înainte.

 Tana este o adevărată eroină dacă în această perioadă plină de suferinţă nu a abandonat nici datoria supremă ce revine unei vietăţi. Cea de procreare. Acest fapt trezeşte admiraţie nu numai faţă de rasa ciobăneştilor germani, dar şi faţă de întreaga specie câinească, prietenii cei mai vechi ai familiei umane.

Rodinele fericite ale Tanei au coincis cu un eveniment mai puţin fast pentru noi, jurnaliştii: reabilitarea ruşinoasă  a judecătorului proscris Ion Muruianu care a numit jurnaliştii “câini turbaţi” “ periculoşi pentru societate”. Dacă Tana noastră a fost lovită mişeleşte întro noapte întunecată, apoi sistemul ticăloşti a lovit direct pe mijlocul coloanei vertebrale a breslei jurnalistice în plină zi şi în văzul Europei stupefiate. Numai că sistemul este prea leşinat ca să poată frânge şira spinării unei bresle a presei, mult mai puternice în prezent decât pe vremea când sistemul judecătoresc ticăloşit se hrănea din abundenţă cu oasele jertfelor regimului comunist pe care l-a servit în bătae de joc faţă de cetăţeni.

Acum, când sediul postului de radio Vocea Basarabiei este “consolidat” atât de puternic din punct de vedere al securităţii în urma efortului eroic al căţelei noastre, ne gândim dacă nu cumva Tana, deşteaptă cum o ştim, a ţinut să ne facă un cadou special de aniversarea a 10 ani pe care postul de radio o va marca în curând. În situaţia grea în care ne aflăm este o susţinere de mare preţ. Ceea ce radio Vocea Basarabiei, la rândul ei un câine de pază, care a servit societatea  cu credinţă şi fidelitate în toţi aceşti ani, nu are de la cei pe care î-a apărat de  marii hoţi politici ai tranziţiei moldoveneşti. Mucalit mai este şi poporul nostru care a stărnit vorba, precum că prietenul bun, la nevoie se cunoaşte. Îţi mulţumim din suflet, Tana!

Pentru Vocea Basarabiei,

Valeriu Saharneranu

Foto: 1. Câine de rasa Ciobănescul german

Foto 2. Eroina Tana cu cele două progenituri ale sale.

Astăzi în calendar avem 5 aprilie. Se îmlineşte exact un an de la alegerile generale parlamentare din 2009 care au pus începutul unei alte situaţii în Republica Moldova. A fost ziua de hotar între opt ani de guvernare a unei forţe brute, lacome, respingătoare şi o perspectivă virtuală mai bună. Partidul Comuniştilor de la guvernare s-a confruntat atunci pe terenul accidentat al democraţiei moldoveneşti cu nou încropita echipă a Opoziţiei Unite, formată  din Partidul Alianţa Moldova Noastră, Partidul Liberal şi Partidul Liberal-Democrat. O confruntare, în fond, lipsită de reguli, dacă ne amintim de loviturile pe care guvernarea le aplica întregii grupării de opoziţie şi fiecărei componente în parte.

(mai mult…)

Intrăm în Săptămâna Mare oarecum împăcaţi. În primul rând, după mai mulţi ani de statalism antinaţional, am avut un 27 martie al Unirii Basarabiei cu România mai relaxat, mai luminos, mai divers, pe alocuri arţăgos chiar. S-a simţit ambiţia tinerilor de a epata întrun gest de triumf de-asupra ultimului regim comunist din Europa, răpus chiar de ei. Dacă ne amintim de anul trecut, anume la 27 martie oficialităţile comuniste, prin gura de şarpe a serviciului de securtitate, au strecurat prima doză de otravă propagandistică precum că trimiţând studenţii basarabeni acasă, România pregătea o lovitură de stat  după 5 aprilie. În consecinţă Prutul a devenit un zid de netrecut şi, întradevăr, nu a fost trecut de mulţi dintre ei. (mai mult…)

Nu este verdictul meu, sentinţa pronunţată în titlu. Nu am puterea şi nici măcar ambiţia să provoc sau să doresc aşa ceva. A doua Republică trebuie să moară fiindcă i-a venit vremea, fiindcă este bolnavă cumplit la nici douăzeci de ani bătuţi pe muchie. Ea stă, de fapt, lungită pe patul de moarte deja de aproape un an, suferind după acea tentativă de asasinat organizată de comunişti la 7 aprilie 2009.

A doua Republică trebuie să moară, fiindcă a fost concepută bolnavă. Or, ceea ce este făcut din păcat, în păcat se va  pierde. Se ştie că prima noastră Republică a fost o infantilă. Certificatul ei de naştere a fost însăşi Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991, care a proclamat, citez, că „REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ŞI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ŞI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ŞI VIITORUL FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ŞI NĂZUINŢELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAŢIUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE.”

Pentru că asta însemna că Republica Moldova este un al doilea stat românesc şi se identifică în valori ca atare, comuniştii au vrut să o ardă. Împreună cu textul Declaraţiei şi amintirea despre acea Republică afurisită pentru ei. Dacă ieşeau câştigători în alegerile din 2009, comuniştii gândeau o rescriere fundamentală a cerificatului de naştere a primei Republici. În programul lor de guvernare, formulat clar în legea nr.546 din 19 decembrie 2003 cu privire la Concepţia politicii naţionale de stat a Republicii Moldova, comuniştii îşi propuneau să educe şi să instruiască tânăra generaţie, citez, „în spiritul respectului faţă de limba moldovenească, faţă de cultura moldovenească şi faţă de istoria Moldovei în calitatea lor de bază naţional-spirituală a Patriei lor comune” - citat încheiat. Şi tot acolo, comuniştii se obligă să se preocupe de, citez din nou, „asigurarea de condiţii pentru păstrarea şi dezvoltarea în continuare a funcţiilor oficiale ale limbii ruse”!?, citat încheiat. Câtă similitudine cu obiectivele RASSM a lui Stalin din 1924, ori cu cea a lui Smirnov de astăzi de peste Nistru.  Apropo, această lege este încă în vigoare şi abrogarea ei nu se află printre priorităţile noii guvernări democratice, nu ştim de ce. Pentru că era mult prea inocentă, orfană şi neapărată de nimeni, prima Republică, cea a Declaraţiei de Independenţă, a fost otrăvită mişeleşte şi a murit prin aprilie 1993, dacă nu chiar în decembire 1991, când, din prostie, ne-am băgat capul în  Comunitatea Statelor Independente.

Constituţia pe care o avem astăzi în calitate de lege fundamentală este produsul elementelor antinaţionale care au venit la putere în februarie 1994. Altfel nu se poate de spus dacă avem în vedere formula articolului 13, aşa cum este el, sau cea a articolului 111, punctul 7, care reglementează autonomiile în Republica Moldova. Potrivit lui, LEGEA Nr.344-XIII (cifre romanice) din 23.12.94 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) prevede că, citez, “În cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent, poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă”, citat încheiat. Care autodeterminare externă fraţilor? Cine a plasat această bombă în sfânta noastră Constituţie? Care este nebunul  sau smintitul, vorba celor din Cuizăuca mea natală? Unde se vor duce, am vrea să ştim, găgăuzii dacă moldovenii de dincoace de Prut or vrea, întrun ceas bun, să se unească cu moldovenii de dincolo? Se vor autodetermina pe Lună sau în munţii Taurus de estul Turciei? Dar unde au fost ei în anii interbelici sau atunci când au venit în Basarabia ospitalieră cu trei sute de ani în urmă? Cine şi câţi bani a luat pentru această batjocură constituţională? Am vrea să ştim autorii acestei aberaţii juridice acum, când încă toţi actorii politici sunt în viaţă şi sălăşluesc, bine mercy, în palate?

Legea strâmbă, asta este esenţa celei de-a doua Republici care se bazează pe Constituţia agrariană. Litera, dar mai ales spiritul acestei Constituţii este diametral opusă spiritului Declaraţiei de Independenţă, a actului de naştere al Republicii Moldova. Evenimentele de anul trecut au demonstrat că Republica Moldova a fost, este şi va fi pământ românesc în pofida tuturor atentatelor organizate din afară sau puse ca otravă pe dinăuntru. Aşa că această Republică trebuie lăsată se moară. Vorba din popor spune că lucrul care nu îl laşi să moară la timpul lui, mai apoi nu te lasă să trăieşti. Adevărat este. Trecutul sovietic, concentrat în vechea Constituţie nu ne lasă să trăim omeneşte. Prin ea suntem umiliţi şi ca moldoveni,  şi ca români, şi ca europeni, şi ca făpturi umane pasibile de fenomenul demnităţii. Or, dacă vrem să trăim altfel, trebuie să acceptăm o schimbare de esenţă în viaţa noastră, una pe care tinerii ne-au îndemnat să o facem la 7 aprilie 2009. Astfel, o nouă Constituţie, este un imperativ al agendei noastre naţionale. În acest sens un referendum care presupune participarea largă a populaţiei la discutarea şi aprobarea ei ar fi un prilej extraordinar pentru a da legitimitate următoarei Republicii, o Republică pe care toţi o vreau europeană, mai simplu vorbind, o ţară bună de trăit. Partidele care se vor angaja săptămâna aceasta în discuţia pentru viitorul Republicii Moldova trebuie să aibă în vedere acest deziderat. Dacă ele nu vor conştientiza necesitatea acestor schimbări, riscă să se autocondamne. Şi o vor merita din plin, fiiindcă însăşi Istoria s-a săturat să ne mai suporte ca infami. Trebuie să punem capăt chinurilor la care este supus poporul nostru. Interesul naţional trebuie să fie esenţa Republicii pe care o vrem bună de trăit.

Dezbaterile pe marginea referendumului constituţional anunţat de Alianţa pentru Integrare Europeană se transformă încet-încet dintro dispută normală şi necesară întrun război adevărat. Asta se întămplă de fiecare dată în Republica Moldova când o forţă politică mai progresistă încearcă să schimbe ceva în bine, să facă ceva care să aducă un folos real locuitorilor ei de azi, dar mai cu seamă generaţiilor de mâine. Tinerii de la 1988 care au iniţiat Mişcarea de Eliberare Naţională şi au realizat Independenţa au vrut un destin liber şi un viitor prosper pentru moldovenii rupţi cu forţa de la matricea naţiunii. Asta ei au scris-o în Declaraţia de Independenţă de la 1991, căreia comuniştii i-ai dat, chipurile, foc, dimpreună cu tot parlamentul la 7 aprilie 2009. (mai mult…)

Bărbaţii trebuie să se considere fericiţi dacă în viaţă sunt înconjuraţi de femei. Eu sunt unul dintre ei de îndată ce şi Mama, şi Soţia, şi Sora, şi Fiica sunt alături şi mă împlinesc.

Fiica are în faţă Viitorul. Aşi vrea să cred - unul bun, european, senin şi plin de realizări, dimpreună cu întreaga ei generaţie. (mai mult…)

Aşa se face că abia acum, la aproape un an de la evenimentele din 7 aprilie şi la jumătate de an de la preluarea Puterii de către Alianţa pentru Integrare Europeană începem să ne dăm seamă despre adevărata faţă a regimului Voronin. Sistemul de relaţii dintre stat şi cetăţeni, înjghbat de acest general de miliţie, a fost clădit atât de perfid încât în baza acestui temei o parte a presei i-a aplicat, asumându-şi riscul, eticheta de sistem ticăloşit. Calificativul nu a venit din banala dorinţă de răzbunare a presei harţiute de regim. Sintagma a apărut ca rod al unei intense activităţi şi a exprimat esenţa, substanţa, conţinutul celor opt ani de guvernare comunistă.

Ticăloşenia este tot ce a putut crea mai mult sau mai puţin durabil fostul regim. Fie dacă vorbim de justiţie, fie de presa publică, fie de averea şi banii publici, fie de mediul economic, fie de mediul diplomatic sau de cel academic. Peste tot Voronin a avut nevoie de materie umană slabă şi compromisă pentru a-şi construi imperiul său ticăloşit. Fără concursul ticăloşilor nu ar fi fost posibil să-şi facă feciorul miliardar, să îşi subordoneze toate instituţiile statului şi să îşi atribuie toate bunurile lui. Documentele desecretizate confirmă câtă dreptate şi curaj a avut presa atunci când a pus numita etichetă pe regim.

  (mai mult…)

Că se apropie primăvară ne aminteşte nu doar calendarul. Prin parcuri şi dumbrăvi reprezentantele  lumii zburătoare anunţă deja cu firească bucurie că iarna se sfărşeşte şi, iată-iată, marele concert al reînnoirii va începe. Că anul acesta în Republica Moldova se vor întâmpla alegeri anticipate ne putem da seama nu doar citind Constituţia. Este suficient să urmărim comportamentul regnului nostru politic, caracteristic unei campanii electorale. Este perioada când pe politicieni îi umflă dorul mersului în popor, fie cu pasul, fie cu mesajul. Primul s-a lansat în campanie Marian Lupu. (mai mult…)

Încă pândit de jurnalişti, Vladimir Voronin este totuşi, politiceşte vorbind, o stea care apune. De nu ar purta după sine trena lungă, densă şi urât mirositoare a ilegalităţilor pe care le-a comis pe timpul cât s-a aflat în fotoliul de şef al statului, fostul preşedinte ar fi fost încă din vară exponat de muzeu. Dar aşa, cu această „bogăţie” asupra-i, numitul va fi încă mult timp înainte, cel puţin până atunci, când va intra după gratii, în topul personajelor căutate de jurnalişti. După debarcarea de la Putere, interesul faţă Voronin nu este unul strict politic. (mai mult…)

Sfârşitul săptămânii trecute l-am petercut sub presiunea evenimentelor din Dealul Schinoasei: finalizarea concursurilor pentru suplinirea posturilor de preşedinte al Companiei şi de director general Radio. Postul de director general al televiziunii îşi mai aşteaptă titularul, concursul fiind amânat prin decizia Curţii de Apel. Vineri, 13 candidaţi la postul de preşedinte al principalei instituţii publice au fost chemaţi în faţa Consiliului de Observatori ca să-şi prezinte concepţiile. (mai mult…)