Valeriu Saharneanu

EDITORIAL - Transnistrizarea va-bank
Distanţarea în timp de alegerile din 5 aprilie face să devină mai clare rosturile date scrutinului de guvernarea comunistă de la Chişinău. Acum devine limpede de ce comuniştii, în ciuda tuturor avertizărilor venite din partea instituţiilor europene şi a cancelariilor occidentale, au recurs la fraudarea multiplă, cum se spune, pe verticală şi pe orizontală, a alegerilor. Contrar dublei monitorizări europene, împotriva numeroaselor chemări, apeluri şi admonestrări diplomatice mai directe şi mai subtile, autorităţile comuniste nu au cedat nici un milimetru din spaţiul public disputat de informare şi dezbatere şi nici nu au slăbit presiunile administrative asupra concurenţilor electorali sau ale presei aflate în afara sferei sale de control. La 5 aprilie Voronin a avut obiectivul să obţină un câştig confortabil, poate mai bun decât în primul mandat, ca să îi permită să îşi încununeze opera de transnistrizare a Republicii Moldova. Iar pentru aceasta el are nevoie de o majoritate constituţională în parlament. Vă amintiţi, în 2003, Voronin se aşternea în faţa lui Putin ca acesta să îl ia în serios pentru că, spunea Voronin, „nu vom reuşi să facem ce avem de făcut în Republica Moldova”. În 2009, în lipsa altor variante mai nobile, Putin l-a luat în serios, iertându-i comportamentul din noiembrie 2003, când l-a umilit cu acel refuz obraznic de a semna solemn varianta Kozak de transnistrizare a Republicii Moldova. Se prea poate că Putin a recunoscut în sinea sa dreptatea lui Voronin, pentru că atunci, în conjunctura 2003, sub presiunile Europei, exista, vag şi ipotetic, riscul democratizării, decriminalizării şi demilitarizării Transnistriei, cerute de adepţii tot mai numeroşi ai concepţiei Nantoi. Se avea în vedere ridicarea enclavei măcar la nivelul standardelor Republicii Moldova. În toţi aceşti ani Voronin, însă, nu a pierdut timpul în van. Transnistrean fiind, pe lângă grija de a-şi vedea feciorul aranjat şi cu bani mulţi, Voronin şi-a făcut din Transnistria o cauză a vieţii sale. El a înţeles că Smirnov, concurentul său pe domeniul apropierii de graţiile Kremlinului, are ordinul să fie intransigent în ceea ce priveşte apropierea de Republica Moildova, să o facă pe rebelul atunci când situaţia este împinsă spre soluţionare. Varianta care i-a rămas lui Voronin şi pe care a testat-o timp de opt ani, este coborârea Republicii Moldova la nivelul standardelor enclavei ruseşti. Chit, că practica de opt ani de guvernare a arătat că se poate. În această perioadă scurtă Voronin a lucrat mult ca să şteargă bucata de istorie de până la 2001 a Republicii Moldova, construită pe preceptele naţionale şi europene ale Declaraţiei de Independenţă. Construcţia verticalei Puterii i-a luat ceva timp, în schimb i-a permis să anuleze cu efect statul de drept, prevederile din constituţie care ţin de drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Voronin ca şi Putin şi-a supus justiţia, cea mai mare parte a presei, a introdus ideologia de stat menită să fixeze duşmanii: românii ca etnie şi românismul ca valoare în interior şi România, ca stat-membru al UE şi NATO, în exterior. Pe tărâmul său, Voronin face exact ce a făcut concurentul său Smirnov pe cealaltă parte a Nistrului în anii 90. Numai că una este să faci tămbălău întro enclavă burduşită cu armament rusesc, apărată şi finanţată de Rusia şi alta e să te dai peste cap întrun stat cu responsabilităţi şi angajamente internaţionale. Lovitura de stat pe dos şi teroarea roşie organizată şi executată de Voronin între 5 şi 7 aprilie curent l-au ridicat mult în ochii Kremlinului. Acesta demult aştepta de la general acţiuni concrete şi curajoase. Or, prin atacurile fără precedent împotriva României, ajunse până la expulzarea ambasadorului şi introducerea regimului de vize pentru cetăţenii români, Voronin a devenit pentru prima dată în cei opt ani de guvernare mai important decât Smirnov, poate chiar primul partener al Rusiei lui Putin în regiune. Când a înţeles asta, Europa s-a îngrozit. Ea a rămas înmărmurită văzând cu câtă uşurinţă zona de instabilitate de pe malul stâng al Nistrului s-a exstins pe malul stâng al Prutului şi tinde să se întărească aici. Asta o arată înverşunarea cu care Voronin şi regimul lui, sprijinit pe toate căile de Kremlin, vrea să se menţină în treburi la Chişinău. „Votul de aur” pe care îl caută cu lumânarea ar rezolva problema puterii pentru încă patru ani. Şi în această formulă ar putea schimba multe lucruri la Chişinău ca să fie pe placul celor de la Tiraspol, dar şi celor de la Moscova. Deşi riscantă, dar mai ademenitoare este varianta cu alegerile anticipate, de pe urma cărora se visează cu majoritatea comunistă constituţională. Iată atunci transformare! Sub lozinca patriotică a integrării, Limba, alfabetul, drapelul, imnul, valorile – toate vor fi înlocuite cu cele impuse acum peste Nistru. În politica Chişinăului nu va mai rămâne loc pentru Europa, pentru că Europa se va închide. Rostul Republicii Moldova va fi cel de vărf de lance a Moscovei cu care aceasta va hărţui România şi Uniunea Europeană. E sumbru, dar trecutul arată că se poate. Se va putea şi de data aceasta, dacă moldovenii vor lăsa viitorul pe seama impostorilor, hoţilor şi trădătorilor.
Pentru Vocea Basarabiei,
Valeriu Saharneanu
25 mai 2009

Săptămâna dintre două ere poate fi cea pe care o începem chiar astăzi. De ce, mă puteţi întreba, atâta gravitate pe seama unei săptămâni obişnuite de luna mai? Pentru că miercuri, 20 mai, în parlamentul nou ales şi mult contestat al Republicii Moldova sunt fixate alegerile preşedintelui republicii. Iar frământările politice şi geopolitice care au loc în jurul acestui eveniment arată cât de mare este miza lor. Oriunde în altă ţară cu regim parlamentar alegerea preşedintelui nu ar avea decât o importanţă locală şi încă una de rutină. Numai nu în Republica Moldova, situată şi la acest interval concret de timp la confluenţa a două mari spaţii geopolitice active: cel european şi cel rusesc. (mai mult…)

Sâmbătă, cu prilejul aniversării a 19-a, ne-am amintit la Vocea Basarabiei despre Podurile de flori. Nu în termeni elogioşi şi nici persiflanţi, cum se mai obişnuieşte. A fost o încercare de a pune în legătură nişte lucruri întâmplate istoric şi real, dar în chip miraculos, care fac legătura între două generaţii şi ne oferă multe, chiar foarte multe învăţăminte. Maestrul Ion Ungureanu şi academicianul Alexandru Moşanu, două mari figuri ale contemporaneităţii noastre, au duelat, spre deliciul ascultătorilor, despre semnificaţia celor întâmplate atunci, la sfârşitul erei sovietice şi ceea ce se întâmplă acum, în penibilul nostru cotidian, care anunţă sfârşitul unei perioade tulburi de revanşă comunistă. (mai mult…)