Valeriu Saharneanu

Nu este verdictul meu, sentinţa pronunţată în titlu. Nu am puterea şi nici măcar ambiţia să provoc sau să doresc aşa ceva. A doua Republică trebuie să moară fiindcă i-a venit vremea, fiindcă este bolnavă cumplit la nici douăzeci de ani bătuţi pe muchie. Ea stă, de fapt, lungită pe patul de moarte deja de aproape un an, suferind după acea tentativă de asasinat organizată de comunişti la 7 aprilie 2009.

A doua Republică trebuie să moară, fiindcă a fost concepută bolnavă. Or, ceea ce este făcut din păcat, în păcat se va  pierde. Se ştie că prima noastră Republică a fost o infantilă. Certificatul ei de naştere a fost însăşi Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991, care a proclamat, citez, că „REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ŞI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ŞI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ŞI VIITORUL FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ŞI NĂZUINŢELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAŢIUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE.”

Pentru că asta însemna că Republica Moldova este un al doilea stat românesc şi se identifică în valori ca atare, comuniştii au vrut să o ardă. Împreună cu textul Declaraţiei şi amintirea despre acea Republică afurisită pentru ei. Dacă ieşeau câştigători în alegerile din 2009, comuniştii gândeau o rescriere fundamentală a cerificatului de naştere a primei Republici. În programul lor de guvernare, formulat clar în legea nr.546 din 19 decembrie 2003 cu privire la Concepţia politicii naţionale de stat a Republicii Moldova, comuniştii îşi propuneau să educe şi să instruiască tânăra generaţie, citez, „în spiritul respectului faţă de limba moldovenească, faţă de cultura moldovenească şi faţă de istoria Moldovei în calitatea lor de bază naţional-spirituală a Patriei lor comune” - citat încheiat. Şi tot acolo, comuniştii se obligă să se preocupe de, citez din nou, „asigurarea de condiţii pentru păstrarea şi dezvoltarea în continuare a funcţiilor oficiale ale limbii ruse”!?, citat încheiat. Câtă similitudine cu obiectivele RASSM a lui Stalin din 1924, ori cu cea a lui Smirnov de astăzi de peste Nistru.  Apropo, această lege este încă în vigoare şi abrogarea ei nu se află printre priorităţile noii guvernări democratice, nu ştim de ce. Pentru că era mult prea inocentă, orfană şi neapărată de nimeni, prima Republică, cea a Declaraţiei de Independenţă, a fost otrăvită mişeleşte şi a murit prin aprilie 1993, dacă nu chiar în decembire 1991, când, din prostie, ne-am băgat capul în  Comunitatea Statelor Independente.

Constituţia pe care o avem astăzi în calitate de lege fundamentală este produsul elementelor antinaţionale care au venit la putere în februarie 1994. Altfel nu se poate de spus dacă avem în vedere formula articolului 13, aşa cum este el, sau cea a articolului 111, punctul 7, care reglementează autonomiile în Republica Moldova. Potrivit lui, LEGEA Nr.344-XIII (cifre romanice) din 23.12.94 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) prevede că, citez, “În cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent, poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă”, citat încheiat. Care autodeterminare externă fraţilor? Cine a plasat această bombă în sfânta noastră Constituţie? Care este nebunul  sau smintitul, vorba celor din Cuizăuca mea natală? Unde se vor duce, am vrea să ştim, găgăuzii dacă moldovenii de dincoace de Prut or vrea, întrun ceas bun, să se unească cu moldovenii de dincolo? Se vor autodetermina pe Lună sau în munţii Taurus de estul Turciei? Dar unde au fost ei în anii interbelici sau atunci când au venit în Basarabia ospitalieră cu trei sute de ani în urmă? Cine şi câţi bani a luat pentru această batjocură constituţională? Am vrea să ştim autorii acestei aberaţii juridice acum, când încă toţi actorii politici sunt în viaţă şi sălăşluesc, bine mercy, în palate?

Legea strâmbă, asta este esenţa celei de-a doua Republici care se bazează pe Constituţia agrariană. Litera, dar mai ales spiritul acestei Constituţii este diametral opusă spiritului Declaraţiei de Independenţă, a actului de naştere al Republicii Moldova. Evenimentele de anul trecut au demonstrat că Republica Moldova a fost, este şi va fi pământ românesc în pofida tuturor atentatelor organizate din afară sau puse ca otravă pe dinăuntru. Aşa că această Republică trebuie lăsată se moară. Vorba din popor spune că lucrul care nu îl laşi să moară la timpul lui, mai apoi nu te lasă să trăieşti. Adevărat este. Trecutul sovietic, concentrat în vechea Constituţie nu ne lasă să trăim omeneşte. Prin ea suntem umiliţi şi ca moldoveni,  şi ca români, şi ca europeni, şi ca făpturi umane pasibile de fenomenul demnităţii. Or, dacă vrem să trăim altfel, trebuie să acceptăm o schimbare de esenţă în viaţa noastră, una pe care tinerii ne-au îndemnat să o facem la 7 aprilie 2009. Astfel, o nouă Constituţie, este un imperativ al agendei noastre naţionale. În acest sens un referendum care presupune participarea largă a populaţiei la discutarea şi aprobarea ei ar fi un prilej extraordinar pentru a da legitimitate următoarei Republicii, o Republică pe care toţi o vreau europeană, mai simplu vorbind, o ţară bună de trăit. Partidele care se vor angaja săptămâna aceasta în discuţia pentru viitorul Republicii Moldova trebuie să aibă în vedere acest deziderat. Dacă ele nu vor conştientiza necesitatea acestor schimbări, riscă să se autocondamne. Şi o vor merita din plin, fiiindcă însăşi Istoria s-a săturat să ne mai suporte ca infami. Trebuie să punem capăt chinurilor la care este supus poporul nostru. Interesul naţional trebuie să fie esenţa Republicii pe care o vrem bună de trăit.

Dezbaterile pe marginea referendumului constituţional anunţat de Alianţa pentru Integrare Europeană se transformă încet-încet dintro dispută normală şi necesară întrun război adevărat. Asta se întămplă de fiecare dată în Republica Moldova când o forţă politică mai progresistă încearcă să schimbe ceva în bine, să facă ceva care să aducă un folos real locuitorilor ei de azi, dar mai cu seamă generaţiilor de mâine. Tinerii de la 1988 care au iniţiat Mişcarea de Eliberare Naţională şi au realizat Independenţa au vrut un destin liber şi un viitor prosper pentru moldovenii rupţi cu forţa de la matricea naţiunii. Asta ei au scris-o în Declaraţia de Independenţă de la 1991, căreia comuniştii i-ai dat, chipurile, foc, dimpreună cu tot parlamentul la 7 aprilie 2009. (mai mult…)

Bărbaţii trebuie să se considere fericiţi dacă în viaţă sunt înconjuraţi de femei. Eu sunt unul dintre ei de îndată ce şi Mama, şi Soţia, şi Sora, şi Fiica sunt alături şi mă împlinesc.

Fiica are în faţă Viitorul. Aşi vrea să cred - unul bun, european, senin şi plin de realizări, dimpreună cu întreaga ei generaţie. (mai mult…)

Aşa se face că abia acum, la aproape un an de la evenimentele din 7 aprilie şi la jumătate de an de la preluarea Puterii de către Alianţa pentru Integrare Europeană începem să ne dăm seamă despre adevărata faţă a regimului Voronin. Sistemul de relaţii dintre stat şi cetăţeni, înjghbat de acest general de miliţie, a fost clădit atât de perfid încât în baza acestui temei o parte a presei i-a aplicat, asumându-şi riscul, eticheta de sistem ticăloşit. Calificativul nu a venit din banala dorinţă de răzbunare a presei harţiute de regim. Sintagma a apărut ca rod al unei intense activităţi şi a exprimat esenţa, substanţa, conţinutul celor opt ani de guvernare comunistă.

Ticăloşenia este tot ce a putut crea mai mult sau mai puţin durabil fostul regim. Fie dacă vorbim de justiţie, fie de presa publică, fie de averea şi banii publici, fie de mediul economic, fie de mediul diplomatic sau de cel academic. Peste tot Voronin a avut nevoie de materie umană slabă şi compromisă pentru a-şi construi imperiul său ticăloşit. Fără concursul ticăloşilor nu ar fi fost posibil să-şi facă feciorul miliardar, să îşi subordoneze toate instituţiile statului şi să îşi atribuie toate bunurile lui. Documentele desecretizate confirmă câtă dreptate şi curaj a avut presa atunci când a pus numita etichetă pe regim.

  (mai mult…)